Despre

Degree in Theology – Bucharest University

Master of Hebrew Culture and Civilization – Bucharest University

Prehistory Bible – Emory University Atlanta

Greck and Roman mythology – University of Pennsylvania

Nu cred în adevărul de hoardă, ci în mulțimea „adevărurilor” personale care, prin comunicare și toleranță, cresc împreună împrumutând unele de la celelalte.

Nu căutarea adevărului într-un anume fel e problema, ci lipsa cautării acestuia cauzată de falsa impresie a cunoașterii.

De aproape peste 26 de ani, printr-un concurs de împrejurări, am luat contact cu teologia diverselor culte din țara noastră. Am rămas interesat și fascinat în același timp de complexitatea acestui domeniu. Am decis să fac și pași in ce privește specializarea pe această direcție, mai ales pentru faptul că am fost profund nemulțumit de modul cum religia și fenomenul religios sunt înțelese și practicate.

Deși sunt conștient că mai am multe de învățat și că tot prost voi muri, pot să trag o linie și să fac și o socoteală destul de obiectivă: există o discrepanță majoră între ceea ce ar trebui să însemne religia, comparativ cu practica si înțelegerea ei.

Religia e un fel de Cenușăreasă a culturii. Pe spinarea ei sunt puse apucăturile și metehnele popoarelor, iar ea strânge mereu gunoiul lăsat în urmă. Cu această pagină, vreau să contribui puțin la găsirea pantofului acestei Cenușărese, pentru ca ea să-și recapete aspectul firesc în fața celor care au și înțeles-o greșit.

Dacă tot suntem sau ne place să credem că suntem credincioși, măcar să o facem cât mai bine. Dar un bine la care am ajuns printr-o cunoaștere activă, critică, luând în calcul mult mai multe variante.

Relaxați-vă! Dacă aveți credință, ea nu dispare și nici nu se alterează prin cunoașterea mai multor fețe ale adevărului. Din contră, gândirea unidirecțională, dogmatismul absolutist și fanatic, astea sunt daunătoare și produc dezechilibre, atât în noi, cât și în afara noastră, în relațiile cu alții.

%d blogeri au apreciat: