Cum s-a produs deconstrucţia mea religioasă

În 2010 am fost chemat în faţa bisericii şi sancţionat disclipinar pentru o abatere morală destul de delicată. De obicei în astfel de situaţii, de ruşine, oamenii preferă să plece din biserică, să nu mai dea ochii cu comunitatea. Eu eram conştient că am greşit din perpectiva moralei bisericeşti, însă nu eram nici primul şi nici ultimul care trecea prin aşa ceva. Ce făcusem eu diferit de ceea ce făcuseră alţii înaintea mea? Sau ce făcusem eu diferit de tot ceea ce fac oamenii în general? Diferenţele dintre greşeli sau păcate, că unii le văd mai mari sau mai mici scuzabile sau nescuzabile, astea sunt chestiuni de detaliu personal sau cultic. Teologia este foarte clară în privinţa acestui aspect: nu există păcat mai mare sau mai mic şi nici oameni care să fie mai puţin sau mai păcătoşi decât alţii. Lucrurile sunt simple.

Am fost chemat la comitet, grupul acela de membri mai egali decât ceilalţi, aleşi pe sprânceană pe motiv că ar avea o spiritualitate ceva mai înaltă decât alţii. Mi-au cerut tot felul de detalii, de parcă ei înşişi ar fi fost interesaţi să facă ce am făcut eu. După vreo două ore de discuţii concluzia lor a fost, în alte cuvinte, că nu mă încadrez în „clubulˮ lor. Duminica următoare toată biserica ştia că s-a luat decizia disciplinării mele, inclusiv motivul care a stat la baza acestei disciplinări.

Înţeleg să mă priveşti ciudat, cu o oarecare răceală şi/sau mustrare, dar atitudinea asta de total dispreţ era o contradicţie evidentă cu tonul unei adunări care pretindea că îl urmează pe Isus

Eram student la facultatea de teologie, mă pregăteam să fiu pastor. Era visul vieţii mele de când cunoscusem această latură religioasă. Predicam deja în biserică, oamenii mă iubeau, mă apreciau, se considerau beneficiarii predicilor mele pe care le găseau extrem de inspirate şi bune. Până când am căzut cu fundul în praf şi toată dragostea aia s-a dus pe copcă. Dintr-o biserică de 200 şi ceva de membri, doar vreo 4-5 au mai rămas alături de mine. Vă spun sincer că acest lucru m-a şocat. Ok, înţeleg să mă priveşti ciudat, cu o oarecare răceală şi/sau mustrare, dar atitudinea asta de total dispreţ era o contradicţie evidentă cu tonul unei adunări care pretindea că îl urmează pe Isus.

Am plecat către casă şi parcă îndepărtarea fizică de clădirea bisericii căsca şi depărtarea evidentă care se forma între mine şi ceilalţi membri. Era clar că oamenii ăştia nu erau dispuşi să facă nici o concesie. Cu toate acestea, m-am încăpătânat un an şi jumătate să revin în mijlocul lor ca şi până atunci. Nu vă pot descrie cât de penibili erau unii membri care căutau să mă evite cât de mult puteau. Când şi când pastorul mă mai întreba de sănătate şi atât.

„Până la urmă e între tine şi Dumnezeu”

Într-o zi îi zburase pastorului un porumbel din gura când mi-a spus: „Până la urmă e între tine şi Dumnezeu”. Bun, şi-atunci de ce înverşunarea asta a voastră ca şi când eu aş avea vreo datorie faţă de voi?! De unde atitudinea asta de respingere ca şi când aş sta la mila voastră?! De unde încăpăţânarea asta moralistă faţă de o situaţie în care, până la urmă, Dumnezeu e singurul care ar putea avea ceva de reproşat?!

Era pentru prima dată când mă priveam pe mine însumi dezlegat de comunitatea care se înverșuna să mă respingă. Chiar aşa: până la urmă era între mine şi Dumnezeu şi, din câte vedeam eu, Dumnezeu nu doar că nu avea nici o problemă, dar era singurul pe care îl simţeam atunci lângă mine. Biserica mă respingea spunându-mi că face ceea ce îi cere Dumnezeu, dar Dumnezeu era cu mine şi îl simţeam total diferit. Comunitatea decisese că eu nu corespund standardelor ei, reprimirea mea se putea întâmpla doar în condiţiile impuse de ea.

Poţi să rămâi undeva unde nu eşti binevenit?

Îmi făceam tot felul de gânduri, de procese de conştiinţă. Până atunci auzisem şi credeam şi eu, ca şi la alte comunităţi, că mântuirea depinde de relaţia cu biserica. Apartenenţa la o biserică confirmă mântuirea şi legătura cu Isus. Deci, cine părăseşte adunarea – cum spune unul din scriitorii biblici – riscă să rămână pe dinafară. (Aşa gândeam atunci şi aşa gândesc mulţi astăzi). Dar eu nu părăsisem nici o adunare, ba chiar mă încăpăţânam să rămân în ciuda faptului că acea comunitate mă respingea şi nu dădea nici un semn că ar lăsa-o mai moale. Eu nu părăsisem nimic, adunarea mă gonise pe mine. Poţi să rămâi undeva unde nu eşti binevenit?

După un an şi jumătate am luat eu decizia de a pleca din din acea adunare şi din localitate. Până la urmă, dragoste cu forţa nu se poate, mai ales când e vorba de o comunitate religioasă care pretinde că a primit dragostea lui Dumnezu prin Duhul Sfânt. Atunci o să merg şi o să caut dragostea acolo unde o voi găsi, dacă aici nu e. Abia atunci am înţeles chemarea ciudată a lui Avraam: „Du-te unde ţi-oi spune”. Asta înseamnă să pleci unde vezi cu ochii, ştiind doar ce vrei să găseşti, nu şi destinaţia fizică.

Isus nu lansează interdicţii, reguli, canoane, El îi caută pe oameni: îi iartă, îi vindecă, îi învăţa, le dă să mănânce…

Iniţial găsisem o comunitate, dar ştiți cum e: când te-ai fript cu ciorbă, sufli şi în iaurt. Deşi părea mult mai matură şi mai diversificată, nu prezenta garanţia unei comunităţi care a înţeles că Isus nu se împiedică de păcatele oamenilor. La asta m-am gândit ani de zile. Te uiţi la El şi vezi că în afară de ipocrizie, Isus n-a condamnat nimic. Diversele discuţii pe care Isus le are cu privire la anumite comportamente sunt doar urmarea unor provocări lansate de cărturarii vremii, provocări la care Isus răspunde în limitele contextului respectiv. Isus nu depăşeşte contextul politico-social al vremii sau contextul religios. El răspunde concret fiecărei situaţii în funcţie de informaţiile care circulau la acea vreme şi pe care oamenii le ştiau sau în care credeau. Isus nu lansează interdicţii, reguli, canoane, El îi caută pe oameni: îi iartă, îi vindecă, îi învăţa, le dă să mănânce…

Respingerea nu e a lui Dumnezeu, ci a oamenilor care nu se pot îmbrăţişa pe ei înşişi, care nu pot face pace în ei înşişi şi care îl văd permanent pe Dumnezu ca pe o vrăjitoare

Ani de zile după evenimentul acesta al excluderii mele (adică o disciplinare fără posibilitatea de reabilitare), Dumnezeu s-a purtat cu mine în acelaşi fel: mi-a vindecat rănile provocate de această respingere, mi-a lămurit lucruri care erau la fel de defectuoase ca şi comunitatea care m-a respins, a îngrijit de mine şi de nevoile mele. Ceea ce îmi dă speranţă e faptul că nu sunt singurul în această situaţie. Zeci de oameni constant descoperă această libertate a adevăratului har, o libertate cu adevărat a lui Isus, în care înţeleg că Dumnezeu nu doar că nu se cramponează în păcatele oamenilor, dar El însuşi se face una cu ei. În cartea din care mulţi citează în mod defectuos, Biblia, citim că Dumnezeu s-a făcut El însuşi una cu păcatul uman, îmbrăţişând umanitatea în trupul lui Isus Cristos. Respingerea nu e a lui Dumnezeu, ci a oamenilor care nu se pot îmbrăţişa pe ei înşişi, care nu pot face pace în ei înşişi şi care îl văd permanent pe Dumnezu ca pe o vrăjitoare.

Sunt mii de preoţi sau păstori care îi conduc pe oameni în această gândire eronată şi abuziva, ei înşişi fiind nişte abuzatori. Unii, în mod inconştient, pentru că sunt adepţii unor învăţături eronate care îi face să fie intransigenţi acolo unde mila ar fi fost singurul remediu. Ca fost viitor pastor trebuie să îmi iau curajul să fiu ceea ce am dorit mereu, un om care ajută pe alţii, cu atât mai mult acum când ştiu că cea mai mare nevoie a oamenilor e acceptarea şi dragostea. Am trecut prin legalism, abuz, frică. Am căutat ani de zile să mă conformez unor reguli absurde sau unor pretenţii umane inepte.

Ți se spune permanent că problema e la tine

Am fost acuzat deseori de mândrie sau rebeliune atunci când nu eram de acord cu tot felul de învăţături sau când contraziceam părerea liderilor. Întotdeauna mi se spunea că vina e la mine, că eu sunt ăla păcătosul şi nenorocitul care, din cauza păcatului, văd atât de prost lucrurile. Reacţia adunărilor a fost mereu de respingere, pentru că cercul abuzurilor trebuia să rămână închis. Să critici liderii sau adunarea e totuna cu a-l critica pe Dumnezeu. Celorlalţi membri li se atrăgea atenţia că eu sau alţii ca mine suntem nişte oameni lepădaţi şi necredincioşi, de aia avem ceva de reproşat. Că, în realitate, pentru că nu suntem de acord cu abuzurile, noi nu facem parte din biserică, suntem nişte lupi îmbrăcaţi în haine de oi, nişte draci.

Universul acesta e prea mare şi prea complex să credem că totul se limitează la o carte, cu atât mai puţin că Dumnezeu ar fi închis între coperţile ei

Deşi n-aş mai fi avut nevoie de teologie, eu am continuat să studiez. Am absolvit altă facultate de teologie, apoi am făcut Master de gândire ebraică, am scris cărţi despre teologie şi continui să scriu şi să mă informez. Cunoaşterea pentru mine nu se limitează la o carte, fie ea şi Biblia. Universul acesta e prea mare şi prea complex să credem că totul se limitează la o carte, cu atât mai puţin că Dumnezeu ar fi închis între coperţile ei. Sunt adeptul cunoaşterii de orice fel, atâta vreme cât acea cunoaştere aduce un plus vieţii umane. Sunt cnvins că Isus ar fi făcut la fel folosind tot ceea ce lumea aceasta oferă pentru bunăstarea oamenilor. Isus ar fi într-un spital legând răni sau mângâind bolnavi, ar fi bucătar voluntar la o cantină socială sau ar sta de vorbă cu „ereticiiˮ respinşi de religioşii cultelor.

E nevoie de o comunitate unde aceste lucruri trebuie să dispară

În România nu există o comunitate care să îi adunce pe aceşti „rătăciţi” de la credinţa cultică. Aşa-zisele biserici independente sunt „aceeaşi Marie, dar cu altă pălărieˮ; lideri care au ieşit din culte, dar care au păstrat mentalitatea, învăţătura şi, de aici, aceleaşi abuzuri. Nu poţi să mergi la ei fără să te întrebe cine eşti, de unde vii, ce trecut „glorios” ai, ca să ştie în ce categorie să te încadreze. E nevoie de o comunitate unde aceste lucruri trebuie să dispară. O comunitate în care oamenii sunt acceptaţi şi iubiţi pur şi simplu, nu pentru că nu greşesc, ci pentru că așa e de dorit. O comunitate a oamenilor care n-au nevoie să demonstreze nimic nimănui şi unde raportarea se face doar la ei înşişi. O comunitate de oameni care îşi permit să nu creadă că toată lumea sau să-l caute pe Dumnezeu şi bunăstarea lor spirituală fără a li se impune nişte reguli. O comunitate care se adună în primul rând pentru a sărbători umanitatea din ei fără exagerări spirituale şi pretenţii religioase absurde.

Nu e despre religie aici, ci despre libertatea de a crede în Dumnezeu fără ca cineva să ne impună cum, când, ce și de ce – și despre a fi oameni cu oamenii

În drumul acesta, prietenul meu Luc Constantin https://www.facebook.com/pastorluc.d.constantin îmi este partener de lucru. El este unul din cei de la care am înţeles dragostea şi am învăţat să o accept. România are nevoie de astfel de oameni si de o astfel de comunitate, pentru vindecarea multora pe care religia i-a schilodit sufleteşte. Îndrăzniţi să ne scrieţi, povestiţi-ne despre experienţele voastre, haideţi să facem ceva. Intenția noastră e să ajungem să facem un grup fizic în București, dar deocamdată suntem aici și vedem cum evoluează lucrurile. Grupul e deschis pentru oricine are nevoie de dragoste si acceptare. Deasemenea, dacă inima voastră e în concordanță cu acest proiect, distribuiți postarea sau vorbiți cu cei care au nevoie de o astfel de comunitate. Nu e despre religie aici, ci despre libertatea de a crede în Dumnezeu fără ca cineva să ne impună cum, când, ce și de ce – și despre a fi oameni cu oamenii. Dacă cunoașteți oameni cu astfel de experiențe, spuneți-le că nu sunt singurii pe acest drum.

Cu mult drag,

George Teologul & Pastor Luc

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: