PUTERE vs VIOLENȚĂ

Ca să fii puternic, nu trebuie musai să fii şi violent. Puterea nu se certifică prin violenţă. Ba din contră, violența, ca urmare a puterii, n-ar fi decât dovadă certă a nesiguranţei puterii care are nevoie să se impună.

Şi atunci ne întrebăm:

Este Dumnezeu suficient de puternic şi de sigur pe El astfel încât să nu-şi manifeste puterea prin violenţă? Ba mai mult, este Dumnezeu suficient de sigur pe puterea Lui, astfel încât nu doar să nu recurgă la violenţa pentru a dovedi, ba chiar să facă numai binele prin aceeaşi putere?

Când privim în Vechiul Testament, vedem greu diferenţa dintre puterea lui Dumnezeu şi violenţa care planează în jurul ei, însă în Noul Testament lucrurile devin clare.

După ce preschimbă apa în vin în Cana Galileii, Isus se întâlneşte cu Nicodim. Şi Nicodim îl ia la periat pe Isus şi îi spune:

„Nimeni n-ar PUTEA să facă ce faci tu, dacă n-ar fi Dumnezeu cu El”. (În 3, 2)

Nimeni n-ar avea PUTEREA să facă ce faci tu, dacă Dumnezeu n-ar fi în puterea aceasta. Dar ce făcea Isus? Lucruri bune. Numai lucruri bune. Câne Ioan Botezătorul era închis, a trimis pe uii să îl întrebe pe Isus dacă El e Mesia. Și Isus le-a spus: „Spuneți celui care v-a trimis că orbii vad, șchiopii umblă, iar săracilor li se vestește Evanghelia”. (Lc 7,22) Adică se întâmplau numai lucruri bune.

Într-una din zile, o femeie cu o scurgere de sânge care nu se mai vindecă de 12 ani, s-a atins intenţionat de haina lui Isus. Gândea ea că dacă s-ar atinge de El, s-ar vindeca pe loc. Lucru care s-a şi întâmplat. Şi descrie evanghelistul că Isus „a ştiut că o PUTERE a ieşit atunci din El”. (Mc 5, 30)

Înainte de înălţarea Sa, citim că Isus a fost întrebat dacă va restaura în viitorul apropiat Împărăţia lui Israel. Răspunsul lui a fost ceva gen:

„Nu e treaba voastră acest aspect. Asta e problema lui Dumnezeu. Voi veţi primi, însă, o PUTERE când se va coborî DUHUL SFÂNT peste voi şi-mi veţi fi martori”. (FA 1, 7.8)  Martori a ce? Martori ca Isus a făcut cu puterea lui Dumnezeu numai lucruri bune.

„Eu nu fac decât ce văd pe Tatăl făcând”, spunea Isus.

Mai mult de atât, ucenicii au devenit martori ai învierii Lui, care s-a produs tot „prin PUTEREA lui Dumnezeu” (Col 2, 12). Apoi apostolul Paul spune că „Evanghelia (adică vestea această bună că Dumnezeu iartă, restaurează, vindecă) este ea însăşi manifestarea PUTERII lui Dumnezeu pentru mântuirea oricăruia care crede”. (Rom 1,16) Şi, mai mult, cei care cred şi acţionează prin această PUTERE (2 Cor 6,7), sunt păziţi de aceeaşi PUTERE (1 Pt 1, 5).

În aceste câteva aspecte se dovedeşte ferm că PUTEREA lui Dumnezeu nu doar că nu e violentă – Dumnezeu nu are nevoie să fie violent ca să-şi demonstreze puterea – ci este întotdeauna şi a fost întotdeauna în scop pozitiv, constructiv, recuperator, vindecător. Oamenii se păcălesc prin faptul că aplică divinității modelul uman: în mai toate cazurile, un om care deţine puterea devine violent sau abuziv. Regii antici care deţineau puterea aveau nevoie să fie violenţi pentru a-i controla pe alţii, iar scriitorii biblici au aplicat divinităţii acest model sociomorfic.

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: