Obsesia pentru standarde

Întâlnesc deseori ideea că, pentru a avea o perspectivă corectă supra lucrurilor, trebuie să avem un standard după care triem informaţiile. Şi, bineînţeles, majoritatea se gândesc la varianta clasică a standardului, ca la o riglă sau un cântar. De aici ne vine conceptul de canon, după care s-a numit colecția de cărți biblice considerate „inspirate”. Un grup de oameni credincioşi s-au adunat şi au stabilit împreună o serie de condiţii pe care ar fi trebui să le îndeplinească un text pentru a putea fi considerat inspirat. Condiţiile alese de ei au dus la formarea canonului biblic. Adică canonul biblic s-a format în nişte condiţii în care nu exista un…canon. Canonul s-a format după dispute şi frământări de idei între mai multe persoane.

Canonul rezultat în urma disputelor şi frământărilor – adică cel despre care se vorbește până în ziua de astăzi – a fost mai degrabă o decizie contextuală. Nu înseamnă că vom decide alt canon biblic, oricum nu mai e posibil, ci că în mod necesar el trebuie reevaluat în funcţie de contextul actual.

Ce numim astăzi canon e rezultaul unui lung şi dur proces intelectual, un rezultat comun a mai multor minţi

Ce îi împiedică pe unii să facă acest lucru e concepţia greşită cu privire la standard. Ei spun că un standard trebuie să rămână mereu acelaşi indiferent cum se schimbă vremurile. Acest lucru ar fi fost valabil dacă n-am fi avut episodul cu alegerea canonului de către un grup de oameni care nu aveau un canon pentru această alegere. Ceea ce i-a făcut să aleagă într-un fel şi nu în altul a fost mai degrabă rezultatul unui proces intelectual intens. Canonul s-a stabilit în urma discuţiilor contradictorii, în urma comparaţiei textelor etc. Ce numim astăzi canon e rezultaul unui lung şi dur proces intelectual, un rezultat comun a mai multor minţi.

Dacă aşa stau lucrurile, ce ne-ar împiedica să ne aşezăm la masă ca să reluăm discuţiile despre ce înseamnă astăzi, după 2000 de ani, un canon? Dacă nu putem face acest lucru, înseamnă că nu s-a schimbat nimic în mentalitata umanităţii, nu am evoluat cu nimic în înţelegerea a ceea ce oamenii numesc divinitate.

În toate domeniile lucrurile evoluează şi îşi adună noi şi noi perspective, numai în religie lucrurile rămân la fel. Pur şi simplu, oamenii s-au făcut sclavii unui canon făcut de ei inșiși şi despre care cred că le e superior. Asta mi-aminteşte de descrierea idolilor din cartea lui Isaia: „Omul taie un copac, îl ciopleşte, face din el un idol, i se închina şi spune: Tu eşti dumnezeul meu!” Oamenii gândesc un standard, nişte reguli de credinţă şi spun: „Standardul acesta e divin, trebuie respectatˮ.

Mai multe informaţii, mai bune şi actuale sunt standardul după care ştiu dacă gândesc corect

Un standard care priveşte nişte informaţii, se cântăreşte și se evaluează tot prin informaţii. Mai multe informaţii, mai bune şi actuale sunt standardul după care ştiu dacă ieri am gândit corect. O scriere născută în urmă cu 2000 de ani, tributară unui context istoric pe care umanitatea l-a lăsat demult în urmă, nu poate fi standardul după care oamenii să gândească astăzi, pentru ca ea insăși trebuie comparată cu noile date.

Au apărut multiple informaţii în mai toate ştiinţele. Oamenii şi-au recunoscut limitările din trecut şi au fost dispuşi să îşi reevalueze opiniile şi credinţele. Numai în religie lucrurile rămân la fel, înţepeniţi de ideea că a existat o inspiraţie divină a alegerii unor texte. Aceleaşi texte, însă, ne spun că Dumnezeu nu se schimbă, că e acelaşi ieri, azi şi în veci. Asta înseamnă că dacă ne adunăm la o masă mai mulţi gânditori, nu e exclus ca inspiraţia divină să ne călăuzească în actualul context, cu atât mai mult cu cât Dumnezeu ar fi mult mai conştient de trecerea celor 2000 de ani. Şi atunci problema nu e standardul, canonul, ci credinţa în Dumnezeu. Pur şi simplu cei care pretind credinţă în Dumnezeu, sunt mai degrabă tributari propriilor frici şi au făcut din Dumnezeu un slujitor al limitării lor. „Când eram copil, gândeam ca un copilˮ, dar când te maturizezi lași în urmă lucrurile infantile. Orice lucru are o copilărie și o tinerețe, inclusiv ceea ce noi numim „creștinismˮ. E absurd după 2000 de ani să fim tot la acel nivel.

Dacă astăzi ar fi trăit apostolul Paul, și-ar fi cerut scuze că în secolul I nu a fost mai radical în favoarea drepturilor sclavilor sau ale femeilor. A trebuit să treacă secole până când oamenii să ajungă la maturitatea necesară înțelegerii unor lucruri care le-au făcut atâta rău. Credeți că au învățat ceva?! Același tip de credincioși care susțineau „sclavia biblicăˮ (în America) susțin și astăzi o sumedenie de alte aberații în numele un „standardˮ de 2000 de ani!

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: