Ce „spune” Biblia

Am făcut afirmaţia că, timp de vreo 26 de ani, am citit Biblia de vreo 14-15 ori. Nu neapărat cap-coadă, ci pe bucăţi, pe cărţi. Sunt unii care încep să citească Biblia de la un cap la altul şi se opresc după câteva capitole plictisiţi sau confuzi. Iniţial am răsfoit-o şi unde mi s-a părut un text interesant, acolo m-am oprit şi am citit. Apoi am aflat că Biblia nu e o carte, ci o colecţie de cărţi, câteva zeci, care trebuie citite separat, fiecare insemnad câte ceva în contextul lor.

Biblia nu e o fiinţă cuvântătoare care să spună ceva. Ţine-o în bibliotecă sau într-un sertar şi nu vei auzi niciodată vreun glas venind de la ea.

Şi mă întreabă cineva: „Ce spune Biblia?” dacă tot am citit-o de atâtea ori. În urmă cu vreo 10-15 ani poate aş fi căzut în capcana unui răspuns care să satisfacă această întrebare. De data aceasta însă am fost nevoit să îi spun că Biblia nu „spune” nimic. Biblia nu e o fiinţă cuvântătoare care să spună ceva. Ţine-o în bibliotecă sau într-un sertar şi nu vei auzi niciodată vreun glas venind de la ea. Cu alte cuvinte, întrebarea nu e „ce spune Biblia”, ci ce citesc eu din ea şi cum o fac.

Un învăţat al legii mozaice l-a întrebat pe Isus ce anume trebuie să facă pentru a avea parte de viaţă veşnică. Şi Isus i-a răspuns:

Ce scrie în Lege? Cum citeşti în ea?”

„Să iubeşti pe Domnul… şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, spune el.

„Bine ai citit, i-a spus Isus, dacă faci aşa, vei avea viaţa veşnică”.

Ce i-a răspuns învăţătorul legii lui Isus, nu era ce scria în Lege, ci ce a interpretat el citind din Lege. Legea mozaică avea peste 600 de porunci. Ca să restrângi 600 de porunci la doar două, înseamnă să faci interpretare, adică înseamnă că citeşti într-un anume fel. Din cauza asta nu e corect să cauţi „ce spune Biblia”, ci ce vezi tu citind din ea ţinând cont de nişte reguli minime de interpretare.

Ce a afirmat Isus în relaţie cu acel învăţător e faptul că cel care citeşte Biblia nu e doar un vehicul care poartă un mesaj, ci în primul rând mediul în care ceea ce e scris în Biblie capăta rol de mesaj. Ceea ce este scris devine mesaj prin mijlocirea celui care citeşte. Cine afirmă „aşa mi-a spus Bibliaˮ minte sau e ignorant. Predicatorul nu spune „ce i-a spus Bibliaˮ, ci ce interpretează el citind din Biblie.

Oamenii nu citesc Biblia ca să vadă ce scrie în ea, ci o citesc ca să găsească în ea ceea ce comunitatea i-a învăţat deja că vor găsi.

Cunosc foarte bine câteva cercuri religioase, din cele în care se citeşte Biblia. O problemă majoră, fundamantala pe care am obsevat-o, e faptul că oamenii nu citesc Biblia ca să vadă ce scrie în ea, ci o citesc ca să găsească în ea ceea ce comunitatea i-a învăţat deja că vor găsi. Omul vine la biserică, la adunare şi într-un mod aproape automat el intră într-o relaţie de subordonare faţă de grup. El oricum nu ştie mai nimic şi se lasă purtat de concepţia şi interpretarea pe care o are deja adunarea în care a păşit. El nu are capacitatea de a refuza sau de a contrazice grupul, iar când ajunge să cunoască el însuşi ceva, acea cunoaştere e deja viciata de influenţa pe care grupul a exercitat-o asupra lui. La fel se întâmplă cu copiii din familiile religioase care primesc pe nemestecate informaţii când sunt mici, informaţii pe care nu le mai pot refuza său cântări când sunt mari. În cele mai multe cazuri oamenii trăiesc toată viaţa citind Biblia (sau văzând credinţă) prin ochelarii comunităţii în care s-au născut sau în care au intrat la un moment dat. Cu alte cuvinte, nu e niciodată despre „ce spune Biblia” sau – mai grav – „despre ce spune Dumnezeu (prin Biblie)”, ci despre ce şi cum citim noi acele texte.

De ce e important să ştim acest lucru?

De cele mai multe ori cădem în capcana absolutismului şi a fanatismului atunci când credem că Biblia ne vorbeşte nouă în mod infailibil şi unidirecţional. Când credem că Biblia ne vorbeşte nouă şi noi nu influenţăm cu nimic ceea ce ea „spune”, ne transformăm în nişte fanatici justiţiari crezând că facem ce trebuie sau ce e bine. Când credem că doar Biblia „spuneˮ ceva iar noi nu suntem influenţaţi de nimic în înţelegerea sau interpretarea mesajului ei, devenim inconştient nişte marionete ale unor interese de grup. Oamenii cred că deţin adevărul prin faptul că un grup mai mare împărtăşeşte aceeaşi credinţă că şi ei, când, de fapt e tocmai invers: pentru că un grup crede ceva, indivizii ajung să creadă aceleaşi lucruri influenţaţi de spiritul acelui grup.

Dileme

Cineva ar putea să se întrebe: „Totuşi, textele biblice au fost scrise ca să «spună» ceva destinatarilor”. Corect. Dar cea mai mare parte din aceste texte au peste 2000 de ani vechime, ceea ce înseamnă că, în mod normal, ele nu mai au destinatar. Textele au rămas, dar destinatarii nu mai sunt demult. Aici apare pericolul influenţei de grup. Dacă intri într-un grup care îţi spune că Biblia e infailibilă şi că scrierile ei sunt permanent valabile, felul cum o citeşti va depinde de această informaţie. Citeşti din ea ce vrea şi cum vrea comunitatea.

Ba, sunt organizaţii religioase care interzic citirea Bibliei (numai preotul are harul acesta) sau permit acest procedeu doar în anumite condiţii, pentru a-i putea conduce pe enoriaşi în felul lor de a interpreta textele. Deci, nu e despre ce „spuneˮ Biblia, ci e despre cum o citeşte o anumită comunitate. Dacă ar fi după cum „spune” Biblia, n-ar trebui să fie o problemă că indivizi separaţi o citesc şi o interpretează. Acest lucru devine, însă, o problemă, pentru ce de cele mai multe ori indivizii separaţi, fără obligaţii de grup, ajung la concluzii diferite fata de grupuri. Cine face parte dintr-un grup dar ajunge la concluzii diferite, e privit întâi cu suspiciune, apoi e izolat şi, într-un final, exclus.

Biblia conţine texte care au avut un mesaj pentru destinatarii acelor vremuri. O citire corectă a textelor ei implica căutarea a ceea ce a însemnat ele pentru destinatarii de atunci. Iar când facem acest lucru, dacă îl facem, trebuie să avem în vedere în ce măsură comunitatea sau cultura din care facem parte influenţează felul în care interpretăm Biblia; dacă nu cumva avem deja o interpretare a ei şi o citim doar pentru a ne confirma temerile, prejudecăţile şi limitările ideologice ale grupului din care facem parte.

De pildă, deși respingem violența și o considerăm ca pe ceva rău, credem în același timp că Dumnezeu e violent doar pentru că așa scrie în Biblie. Dacă scrie în Biblie, înseamnă că așa trebuie să fie. Și chiar dacă această conceptie se contrazice cu ce credem de regulă despre violență, nu ne putem debarasa de ea pentru că ne-a fost insuflată de către o comunitate în raport cu care avem o relație de subordonare. Ea, comunitatea, decide „ ce spune Bibliaˮ , inclusiv cu privire la violență (despre asta am scris în cartea „Putere și violențăˮ).

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: