Un univers perfect, dar strâmt

Religia ca manifestare a narcisismului

 

„Nu mai crezi Biblia pentru că păcatul te-a depărtat de ea!” sau „Nu mai iubeşti biserica pentru că îţi place lumea [păcătoasă]”. Sunt sigur că aţi auzit aceste stereotipuri verbale în adunările religioase. Deseori am văzut scris pe Bibliile personale ale unora: „Această carte te va despărţi de lume sau lumea te va despărţi de ea”. Observaţi că aceste sintagme au un caracter profund dihotomic: ori, ori; nu există altă cale. Când eşti bombardat cu astfel de sloganuri şi nu ai alternative, rişti să crezi că orice nu se potriveşte cu ceea crezi că spune Biblia, nu poate fi decât ceva ce trebuie respins. Cu alte cuvinte: „Poţi să mănânci din toţi pomii din grădină, dar din acesta să nu mănânci, deoarece în ziua în care vei mânca, vei muri!” (Gen 2,16) Scurt! Nu există altă cale.

Religia farmecă oamenii cu universul ei „perfect, dar extrem de strâmt”

Gândirea religioasă ne spune permanent că nu există zona gri, nu există alternative, perspectivă aceasta fiind întotdeauna calea ignoranţei şi a fanatismului. Religia farmecă oamenii cu universul ei „perfect, dar extrem de strâmt”; nu trebuie să înţelegi lucrurile, e suficient ca ele să te constrângă pentru a crede că ele vin „de la Domnul”. Crescuţi cu sentimentul că suntem vinovaţi şi vrednici de pedeapsă, oamenii acceptă fără discernământ lucruri care li se opun şi le percep că pe nişte metode de a-şi ispăşi propriile vicii. Nu contează dacă popa sau pastorul are dreptate, dacă mă simt vinovat de ceva înseamnă că merit să fiu pedepsit şi nu sunt nici în măsură să critic ce fac ei, chiar şi împotriva mea. Asta dacă percep că e ceva impotriva mea şi nu mă las prostit de ideea că „Dumnezeu mă pedepseşte prin ei”. Nu credem nici măcar în „sacrificiul suprem a lui Isus”, deşi pretindem asta, pentru că dacă am fi crezut am fi respins varianta de a obţine vreo bunăvoinţă printr-o religie a caznei şi efortului transpirant.

Gardul trebuie să rămână în picioare pentru ca toată lumea să creadă că în spatele lui totul e în regulă

Adam şi Eva nu au ascultat să rămână în universul „perfect, dar strâmt” al (acelei) grădini. Cunoaşterea a intervenit când cei doi au pus la îndoială ideea că totul poate fi perfect doar pentru că stăteau în spatele unor ziduri. În Biblie avem ulterior imaginea unui staul unde oile stau la adăpost, ferite de atacuri din afară. E imaginea antică a tribului/triburilor care stăteau în propria cochilie şi respingeau tot ce era străin şi, posibil, nociv. Deşi ştim că Isus „a dărâmat gardul iudaicˮ – cum le place multora să spună – arătând o universalitate a credinţei, creştinii repetă aceeaşi poveste tribală baricadându-se în spatele zidurilor ideologice pe care le confundă deseori cu etica şi morala. Lumea nu e un duşman, ci devine un duşman în functie de ceea ce oamenii cred despre ea. Oricine şi orice poate deveni duşman dacă mintea noastră îşi făureşte o astfel de direcţie. Acelaşi mecanism, de pildă, a fost cu antisemitismul: în momentul în care am acceptat ideea eronată că evreul mi-e duşman, chiar dacă nu e, el va fi duşman. Orice cred că mi se opune, într-un fel sau altul, va deveni duşmanul meu şi orice se opune la ceea ce mă învaţă propria religie, va deveni duşmanul meu. Cine vrea să-mi dărâme gardul cu care mi-am înconjurat viaţa (regulile, dogmele, siguranțe, idei fixe etc.) va deveni duşmanul meu, pentru că mi-e greu şi chiar imposibil să accept că am trăit într-o eroare. Gardul trebuie să rămână în picioare pentru ca toată lumea să creadă că în spatele lui totul e în regulă.

Oricine sare gardul devine un pericol pentru ceilalţi, pentru că le zdruncina impresia falsă a siguranţei

Nu există libertate în interiorul grădinii. Grădina poate crea sentimental de siguranţă, de confort chiar, dar numai atât. Mulți sunt ca prințesa din turnul castelului închisă departe de lumea care „i-ar putea face răuˮ. În acest caz, Isus e mai degrabă dragonul care îi ține legați, decât prințul care îi scapă din această „colivie de aur”. Seamănă, mai degrabă, cu intenția multor oameni de a se ascunde de alții, de a-și ascunde partea întunecată din ei înșiși. Închiși in turnul lor departe de alții, ei se hrănesc cu sentimentul fals că sunt diferiți și, din această cauză, ei trebuie să se ferească de alții. Așa credeau si evreii în antichitate și mai toate popoarele care au avut această gândire de unicitate, mesianitate. Nu e nevoie să mai detaliez că era o impresie falsă. „Poţi mânca toţi pomii din grădina” poate fi satisfăcător pentru cineva care gândeşte cu stomacul. Pentru spiritele creatoare gardul nu e un element de siguranţă, ci de strâmtorare. Religia a avut grijă să numească „păcat” orice încercare de a dărâma sau escalada gardul. În plus, oricine sare gardul devine un pericol pentru ceilalţi, pentru că le zdruncina impresia falsă a siguranţei. Dacă cineva nu se simte sigur „în siguranţă”, înseamnă că acea siguranţă e falsă.

„Ne vom ruga pentru tine să îţi găseşti caleaˮ, spun cei care rămân în „grădinaˮ. Au dreptate. Dacă ne luăm după firul povestirii biblice, oamenii „au început să îl caute pe Dumnezeuˮ (Gen 4,26) după Cădere. Abia acum omul e liber, nu când totul părea aşezat şi perfect. Şi abia acum găsirea lui Dumnezeu va fi un rezultat al căutărilor sale, nicidecum un dat al existenţei. Şi poate aşa trebuia să fie de la început, dacă nu se băga religia – această fetiţă căreia îi e frică să stea singură – să îi convingă că „afară e un leu care ar putea să îi mănânce”. (Prov 22,13)

Biblia este ea insasi un produs al acestei gandiri de…turn. Ea nu e despre ce trebuie să faci, ci mai mult despre cum credeau alții că trebuie făcut. E ca în mitul lui Narcis: nu vedem adâncul apei, ci propriul chip, chipul umanității. Și pentru că cei mai mulți nu știu cum arată, – nu se cunosc pe ei înșiși – confundă chipul din apă cu chipul divinității care, ciudat, seamănă cu ei atât de bine!

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: