Sociopații „deținători ai adevăruluiˮ

Când Adam a dat nume tuturor animalelor, acest fapt a determinat în mod automat un grad de putere a omului faţă de animale. Numirea unui lucru face ca acel lucru să devină subordonat celui care îl numeşte. Observaţi şi textul din Genesa: „Dumnezeu a numit lumina ziˮ, şi celelalte. Din acest motiv evreii refuzau să rostească numele divin, pentru că acest lucru însemna o formă de idolatrie: era ca şi când Dumnezeu se năştea din limbajul omului.[1]

În antichitate se credea în mod superstiţios în legătura magică dintre cuvânt şi realitatea pe care acesta o arăta. De aici teamă de blesteme, foarte des întâlnită în textele antice, deci şi în Biblie. Ursula le Guin spune că atunci „când numim ceva în mod corect, acest fapt ne dă o anumită putere asupra acelui lucruˮ.[2] Ce observăm, şi din ceea ce am scris mai sus, este faptul că elementul central al numirii, al etichetării e dorinţa de putere, de control.

Dorinţa de a „deţine ” adevărul, mai ales în mod absolut, vine din obsesia pentru putere.

În mod paradoxal, dorinţa de a deţine adevărul, mai ales în mod absolut, pleacă din aceeaşi dorinţă de putere. Iar dorinţa de putere pleacă în mod necesar tocmai de la lipsa deţinerii controlului. Alienarea omului faţă de el însuşi şi faţă de lume îl aruncă în mod necesar către căutarea unei siguranţe. Parafrazându-l pe apostolul Paul, întreb: Dacă ai adevărul, aşa cum te lauzi, de ce te comporţi ca şi când nu l-ai avea? De unde efervescenta de a arăta deţinerea adevărului, dacă nu tocmai din faptul că nu îl deții? Sau, mai rău, tocmai pentru că nu l-ai întâlnit, te agăţi aproape cu disperare de orice fărâmă de informaţie care face sens lumii în care trăieşti. De ce ar fi un partener gelos sau posesiv, dacă nu din frica de a pierde ceea ce nu poate deţine? Căci dacă pricepem că nu putem „deţineˮ pe cineva, cu atât mai mult nu putem deţine adevărul care, în mod necesar, ar trebui să ni se opună devreme ce spunem că el ne transformă. Nu doar că nu putem deţine adevărul, dar ca să aibă putere transformatoare, adevărul nu trebuie să ne aparţină, nu trebuie să fie în posesia noastră. Adevărul „în posesia meaˮ devine sluga intereselor mele și nu poate fi mai înalt şi mai mare decât cel care îl deţine.

Obsesia de a deţine adevărul este, până la urmă, o obsesie a controlului. Când alăturam acestei informaţii ideea că numai Dumnezeu poate deţine adevărul „în mod absolutˮ, asta arată faptul că mulţi proclamatori ai adevărului se găsesc într-o antinomie faţă de Dumnezeu însuşi. De aici pleacă şi cea mai perversă formă de idolatrie care nu poate fi înţeleasă într-o lume în care idolatria înseamnă doar statui, icoane, dorinţa excesivă după bani sau adorarea unor pseudo-modele. Idolatria înseamnă în primul rând o asociere a adevărului cu dorinţele noastre. Dumnezeu însuşi e asociat dorinţelor noastre. Adam şi Eva nu doar au făcut oameni după chipul lor, ei şi-au pus amprenta chipului lor pe toate lucrurile. Dumnezeu însuşi a devenit un produs al chipului lor.

Celor ce militează pentru adevăr, pentru valori, pentru principii le lipseşte smerenia specifică unor oameni care au înţeles că adevărul ar trebui să le depăşească lungul nasului. Pentru ei, adevărul e un fel de măgar pe care îl dezlegi când şi când şi-l pui să care o sarcină. Adică o slugă credincioasă care percutează oridecâteori elanul lor moralist vrea să demonstreze câte ceva. Adevărul nu e nici slugă şi nici un partener cu care joci table. El trebuie să fie înţeles ca un şir de trepte care trebuie urcate, ca o redută care trebuie cucerită. Comportamentul infantil şi delirant al unora care pretind că sunt deținătorii adevărului, arată de fapt nişte personaje narcisiste, complexate, frustrate care au găsit într-un sistem (religios, în cazul acesta) pământul fertil pentru a se exterioriza. Ei fac lucrul acesta folosindu-se tocmai de ceea ce, în mod normal, ar fi trebuit să îi vindece şi să îi oprească din nebunia lor: adevărul.


[1] Friederich Nietzsche spunea că există un „adevăr de limbajˮ: oamenii numesc sau conceptualizează lucruri care devin apoi „adevăruriˮ doar pentru că sunt numite așa.

[2] Ursula K. Le Guin. A Wizard of Earthsea.

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Un gând despre „Sociopații „deținători ai adevăruluiˮ

Lasă un răspuns la vioreleviorele Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: