Nu dați mărgăritare porcilor

„Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, că nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă”. (Mt. 7, 5)

De regulă cea mai întâlnită interpretare a acestei sintagme e aceea că, oferind cuiva nişte lucruri de valoare (cu precădere cuvinte alese), interlocutorul nu e în stare să le preţuiască la justa valoare. În consecinţă celelalt se retrage spunând sau gândind: „Nu daţi porcilor mărgăritare”. Foarte simplu.

Dacă vă uitaţi cu atenţie, această expresie este un imperativ, ca o poruncă. O caracteristică esenţială a unei porunci este aceea că ea se adresează întâi celui care o aude sau o citeşte, cu atât mai mult când textul nu specifică faptul că ar fi pentru altcineva. E una să ţi se zică: „Spune-i lui cutare să nu facă asta” şi alta e să auzi: „Nu face asta”, adică „[Tu] nu face asta”.

Isus era împreună cu ucenicii şi mulţi alţi gură-cască. Suntem la „predica de pe munte”, unde ni se spune: „Isus când a văzut noroadele, a început să le zică…” (Mt 5, 1). Isus adresează aceste cuvinte tuturor celor ce îl ascultau, care erau de fată. Nu era pentru „alţii”, ci pentru cei de față.

„Nu daţi mărgăritare porcilor..” adică „[Voi care ascultați] nu daţi mărgăritare porcilor”.

În mod normal un porc n-ar putea să facă diferenţa dintre lături şi pietre preţioase. Deci nu despre porci e vorba aici. Isus foloseşte aceasta comparaţie, această metaforă pentru a exprima un adevăr specific oamenilor. Expresia aceasta e o chemare la discernământ: să alegi între lături şi mărgăritare. Atunci când un om aude cuvintele lui Dumnezeu, felul în care le primeşte, le înţelege şi le foloseşte, îl transformă într-un porcar sau într-un giuvaergiu.

Deci, nu e despre vecinul căruia îi vorbesc despre Dumnezeu şi s-ar putea să mă respingă. E mai degrabă despre cum mă vede vecinul că folosec lucrurile pe care eu pretind că le am de la Dumnezeu. Este despre preţuirea pe care eu o arăt lucrurilor înţelepte pe care le aud sau le citesc, astfel încât vecinul, văzându-mă, să tragă singur concluzia că eu deţin ceva preţios.

În această sintagmă, porcul care se întoarce să rupă, e însăşi situaţia pe care o creăm prin ne-prețuirea lucrurilor pe care pretindem că le avem de la Dumnezeu. Dacă ne lăudăm cu lucruri pe care nici noi nu le preţuim, asta se întoarce împotriva noastră, ne scade credibilitatea şi devenim ca o sare fără gust.

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: