Nu sunt vrednic, dar primesc

„Nu sunt vrednic să intri sub acoperişul casei mele” i-a spus sutaşul roman lui Isus. Dar în acelaşi timp, cu o credinţă fermă, sutaşul a primit de la Isus vindecarea slujitorului său. În consecinţă „mă simt nevrednic” nu e compatibil cu „nu pot primi”. Din contră, primesc de la Isus tocmai pentru că eu nu sunt vrednic şi nu sunt în stare să obţin.


„Mă simt nevrednic” e sintagma cu care deseori vrem să exprimăm o oarecare supunere sau nimicmicie în raport cu Dumnezeu. Nu e rea, însă dacă ea ne împiedică să primim ceea ce Dumnezeu vrea să ne ofere, aceasta devine un pământ fertil pentru o mândrie ascunsă bine sub eticheta falsei umilinţe.

Când ne simţim nevrednici tendinţa este să căutăm să demonstrăm ceva, să răsplătim cumva ceea ce Dumnezeu oferă. Dar nevrednicia de astăzi se transformă într-o nevrednicie şi mai mare mâine, pentru că ea nu se rezolvă făcând ceva [pentru Dumnezeu], ci primind bunăvoinţa Lui necondiţionată.

“Luaţi jugul Meu asupra voastră şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”.
Chiar dacă e un paradox, jugul lui Cristos aduce odihnă şi linişte. Nu mai am nevoie să demonstrăm nimic, nu trebuie să ne facem vrednici, nu trebuie să muncim mai mult pentru a intra şi mai mult în graţiile lui Dumnezeu.

Nu există un nivel al acceptării noastre de către Dumnezeu acum, iar mâine sau poimâine acest nivel s-ar schimba în funcţie de cât de vrednici ne-am dovedit. Azi acceptarea noastră e deplină, mâine sau poimâine doar suntem mai conştienţi de ea. Nu Dumnezeu se schimbă, ci modul cum noi îl percepem pe El. Dacă ne simţim ameninţaţi sau vinovaţi, acestea sunt doar fluctuaţii ale sufletului nostru, nu „semnale divine”.

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: