Contrarii și contradicții

Ori de câte ori am avut ocazia să vorbesc cu oameni care criticau credinţa, unul din argumente era acela că Biblia are contradicţii. De la o vreme m-am obişnuit cu aceste discuţii. Dar e ceva cu care nu mă pot obişnui, şi anume: contradicţiile din viaţa celor care pretind că Biblia nu are contradicţii. Iată câteva dintre ele:

1. Isus spune că nu trebuie să adunăm comori pe pământ, într-un context în care vorbea de mâncare şi îmbrăcăminte, adică nevoile de bază ale unui individ din vremea Lui. Chiar dacă lărgim „nevoile” în funcţie de societatea actuală, tot sunt mulţi dintre noi care strâng cu mult mai mult decât au nevoie, ba chiar numesc aceste lucruri… binecuvântări de la Dumnezeu.

2. Ştim şi afirmăm că „Dumnezeu e dragoste”, dar cu prima ocazie în numele aceluiaș Dumnezeu, urâm şi desconsiderăm pe cei care nu se încadrează în tiparele noastre. Afişam, de fapt, un Dumnezeu tributar împrejurărilor.

3. Atât Isus, cât şi apostolii (Pavel, Ioan), spun că lumea are un mers paralel Bisericii. În ciuda acestui lucru, cei care pretind că sunt Biserica, îşi canalizează energiile şi resursele pentru a schimba sau modifica mersul lumii, culmea, găsind argumente tocmai în cuvintele lui Isus şi ale apostolilor.

4. Mântuirea e personală, Dumnezeu nu mântuieşte naţiuni, neamuri, triburi sau „biserici”, dar cu toate acestea, apare permanent în limbajul credincioşilor termeni ca „valori naţionale”, „naţiune creştină”, „destinul creştin al poporului nostru”, „Europa creştinăˮ etc.

5. Isus a spus că cei care îl urmează sunt „martori” ai Evangheliei Sale, iar mulţi dintre noi prea adesea suntem mai degrabă avocaţi, procurori sau judecători într-un „proces” care s-a sfârşit în urmă cu 2000 de ani pe o cruce.

Publicat de georgexul

Licențiat în Teologie Master de Cultură și Civilizație Ebraică (Vechiul Testament) Cursuri de Preistorie Biblică Cursuri Mitologie greco-romană Pasionat de literatură, teologie, filosofie, istorie, gătit, pisici, critică biblică Non-religios

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: